MOLDOVA TOURISM FORUM 2022 - Retrospectiva celui mai important eveniment dedicat turismului din Republica Moldova

Moldova Tourism Forum – Forumul Turismului  din Moldova a avut loc la cea de-a doua ediție. Cel mai important eveniment dedicat sectorului turismului a fost organizat anul acesta de Agenția de Investiții din Moldova și Ministerul Culturii cu sprijinul partenerilor strategici USAID și Suedia.

Timp de două zile, 29 și 30 septembrie 2022, evenimentul a întrunit specialiști din domeniul turismului, prin platforme, paneluri de comunicare între mediul de afaceri din turism, autoritățile naționale, comunitatea internațională și toți actorii implicați în dezvoltarea sectorului turismului.

De asemenea, în cadrul forumului a participat și Asociația Națională pentru Turism Receptor  și Intern, organizația non-profit care reprezintă vocea sectorului privat în industria turismului receptor din Moldova. „Aici, credem în potențialul Moldovei. Prin urmare, misiunea noastră este de a ajuta țara să obțină recunoașterea internațională ca   destinație turistică.”

Obiectivul acestei ediții a Moldova Tourism Forum a fost de a aduce o abordare strategică și agilă pentru a sprijini crearea unei industrii a turismului puternice și reziliente în Moldova, bazată pe sustenabilitate, inovare, digitalizare, creativitate și adaptabilitate la noile realități.

Schimbările neprevăzute din regiune au adus sectorul turismului într-un impas considerabil, au generat o reorientare către piața internă și au demonstrat că consolidarea rezilienței și a unei abordări sistemice sunt piloni importanți pentru dezvoltarea turismului. Moldova a reușit să implementeze o serie de politici și să răspundă rapid nevoilor mediului de afaceri din turism, și-a concentrat eforturile în adoptarea inovării și digitalizării, îmbunătățirea și promovarea ofertei sale turistice online, îmbunătățirea serviciilor existente și dezvoltarea de proiecte pentru o dezvoltare durabilă și rezilientă.

Anul acesta forumul a găzduit paneluri de discuții de specialitate, în cadrul cărora experți internaționali și locali au abordat noi tendințe în turism, schimbări ale cererii pentru o digitalizare mai mare, experiențe turistice autentice bazate pe natură și o multitudine de oportunități pentru antreprenori și comunități. Alte teme de interes pentru reprezentanții industriei turismului au fost și identificarea acțiunilor comune necesare pentru dezvoltarea turismului regional și diversificarea produselor prin instrumente moderne și inovatoare. 

I. VEZI cum a fost prima zi de eveniment
LIVE I ZI
  1. Deschiderea oficială a evenimentului de către Directorul General Adjunct al Agențiri de Investiții – Ion Iordachi.
  2. Panel de Discuții: O viziune strategică în consolidarea industriei turistice.
  3. Facilitarea rezilienței și a sustenabilității pentru redresarea industriei turismului receptor în Moldova. În cadrul panelului a participat Directorul Executiv ANTRIM – Natalia Țurcanu, alături de Directorul proiectului USAID EDGE – Tatiana Durleștean.
  4. Investiții străine directe în sectorul turismului din Republica Moldova.
  5. Valorificarea redresării turismului și a dezvoltării favorabile incluziunii: Pivotarea industriilor creative și a patrimoniului cultural.
  6. Rolul Transportului/ Conexiunile avia și căilor ferate în dezvoltarea turismului în Republica Moldova.
  7. Susținerea programelor de dezvoltare a proiectelor turistice la nivel local și regional în Republica Moldova.
  8. Turismul Gastronomic în Republica Moldova.
  9. Ceremonia de decernare a premiilor.
  10. Interacțiunea liberă a participanților.

 

 

 

II. VEZI cum a fost cea de-a doua zi de eveniment
LIVE II ZI
  1. Retrospectiva primei zile de eveniment.
  2. DIGITALIZAREA: Un nou viitor pentru turismul intern, panel moderat de expertul internațional în strategii de marketing și turism – Audrey Scott.
  3. Organizarea managementului destinatiilor in Moldova.
  4. Proiecte de promovare a turismului intern în Moldova.
  5. Rutele Culturale – înaintașii Industriei turismului, panel moderat de Președintele ITER VITIS Les Chemins de La Vigne en Europe – Emanuela Panke.
  6. Arhitectura vernaculară și designerii de nouă generație în dezvoltarea turismului: construirea sustenabilității creative.
  7. Proiecția filmul „Țară mică Inimă mare”
  8. Workshop: promovare a conținutului, modalități de valorificare și promovare.
  9. B2B: Republica Moldova și Republica Lituania.