Actualmente, ramura unităților de cazare (hoteluri, pensiuni, moteluri și alte tipuri) din Republica Moldova este unica din domeniul economic care a suferit pierderi de cca 98 % din activiatea de vînzări și prestări servicii în anul 2020. Dacă alte domenii, părți componente ale HORECA au reușit o mică redresare a situației financiare de la redeschidere în iulie curent, unitățile de cazare nu au avut această ocazie, cu mici excepții în agropensiuni și unități care au beneficiat de activitatea turismului intern.
În acest context și reieșind din durata îndelungată a pandemiei al cărui impact și incertitudine urmează a fi prezente și în 2021, ANTRIM a solicitat examinarea posibilității de a elabora și include în politica bugetar fiscală pentru cel puțin anul 2021, dar cu posibilitatea de extindere și pentru 2022, a măsurilor care vor ajuta semnificativ reabilitarea acestei ramuri.
În continuarea adresării oficiale din 26.11.2020 a Asociației Naționale pentru Turism Receptor și Domestic din Moldova, către Prim-ministrul RM, Ministrul Finanțelor al RM, Ministrul Economiei și Infrastructurii al RM și Consiliul Economic de pe lângă Prim-Ministru, privind măsurile pentru stimularea domeniului unităților de cazare din RM în contextul planificării politicii bugetar-fiscale pentru anul 2021, prezentăm atenției reprezentanților industriei ospitalității răspunsul Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova la măsurile solicitate.
În conformitate cu prevederile Legii nr.257/2020 cu privire la modificarea unor acte normative (ce vizează măsurile de politică fiscală și vamală pentru anul 2021), este stabilită reducerea cotei de TVA de la 15% la 12%.
Prevederile Legii nr.257/2020 includ măsura privind plafonarea taxelor locale, cu stabilirea mărimii maxime a acestora pentru perioada 2021-2023. Astfel taxa maximă pentru cazare pentru această perioadă va reprezenta 7.5% din venitul de vânzări al serviciilor de cazare prestate de structurile cu funcții de cazare.
Decizia Consiliului Municipal Chişinău cu privire la aprobarea şi punerea în aplicare a taxelor locale pentru anul 2021 stabilește în Proiectul de Decizie din data de 27.11.2020 taxa de cazare în valoare de 3%. Pentru detalii ulterioare cu privire la decizia finală, urmăriți https://www.chisinau.md/lib.php?l=ro&idc=531&t=/Informatii/Taxe-locale.
Cu titlu de exemplu, Consiliul orășănesc Sîngera a emis Decizia nr.5/2 din 9.11.2020, cu privire la aprobarea si punerea in aplicare a taxelor locale pentru anul 2021 conform căreia taxa de cazare constituie 5%.
Deciziile altor autorităţi ai administraţiei publice locale pot fi accesate la acest link:
Solicitarea nr.3 a fost respinsă.
Autoritățile consideră oportun identificarea unor măsuri de susținere a unităților de cazare bazate pe subvenționarea directă din bugetul public național.