EFES Vitanta Moldova Brewery SA, în parteneriat cu Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern din Moldova (ANTRIM), anunță lansarea ediției a VII-a a concursului de granturi mici „Prietenește pentru Turism”, o inițiativă dedicată sprijinirii turismului rural din Republica Moldova.
Granturile acordate în cadrul ediției curente pot fi utilizate pentru îmbunătățirea facilităților existente sau pentru dezvoltarea de noi activități și produse turistice, adaptate cerințelor tot mai diverse ale turiștilor din țară și de peste hotare.
Prin acest parteneriat, „Prietenește pentru Turism” continuă să contribuie activ la revitalizarea și profesionalizarea turismului rural din Republica Moldova, oferind sprijin concret celor care transformă ospitalitatea locală într-o experiență autentică și memorabilă.
Pentru cei interesați să afle mai multe despre oportunitățile de finanțare și procesul de aplicare, pe 13 august va fi organizată o sesiune de informare dedicată programului de granturi. Participanții vor avea ocazia să pună întrebări despre criteriile de eligibilitate, etapele de aplicare și modul în care aceste finanțări pot contribui la dezvoltarea afacerilor și inițiativelor turistice din mediul rural.
Pentru a participa la concursul de granturi, solicitanții sunt invitați să completeze formularul și să atașeze cererea de finanțare, însoțită de setul complet de documente necesare, în perioada 3 august – 3 septembrie 2026 (inclusiv).
Dosarul de aplicare trebuie să includă o strategie clară de implementare a proiectului propus, evidențiind elementele de inovație care reflectă punctele forte ale afacerii sau organizației. Propunerile vor fi analizate în funcție de relevanță, fezabilitate și impactul estimat asupra dezvoltării turismului local.
Programul de granturi „Prietenește pentru Turism” este implementat de Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern din Moldova (ANTRIM), cu susținerea financiară a Efes Moldova.
Efes Moldova este unul dintre cei mai mari investitori străini și cel mai mare producător de bere din Republica Moldova. Compania produce cele mai populare branduri de bere din țară, printre care Chișinău, Efes, Finch, Timișoreana și Kozel, dar și băuturi slab și non-alcoolice, precum Radler și Cvas.
Ai o afacere în turismul rural, reprezinți o organizație non-guvernamentală sau o autoritate publică locală și vrei să aduci o schimbare pozitivă în comunitatea ta? Aplică până pe 3 septembrie 2026 (inclusiv).
Pentru mai multe detalii, ne poți contacta la adresa de e-mail: office@antrim.md
We use essential cookies for the website to function and, with your consent, analytics cookies to improve it. You can accept or reject optional cookies. Privacy policy.