Lansarea campaniei de Paști ”Alături de ai tăi”

În ajunul sărbătorilor Pascale, Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern din Moldova (ANTRIM) și Ministerul Culturii în parteneriat cu Poliția de Frontieră și cu suportul strategic al Proiectului de Competitivitate și Reziliență Rurală finanțat de către USAID lansează campania de Paști sub genericul “Alături de ai tăi”, care încurajează atât locuitorii țării, cât și diaspora, să revină acasă, la familie pentru a petrece împreună sărbătoarea învierii lui Iisus Hristos. Prin această campanie, suntem invitați să descoperim tradițiile milenare ale Moldovei legate de sărbătoarea de Paști.

“Campania are ca scop de a sensibiliza oamenii cu privire la importanța petrecerii sărbătorilor Paștelui alături de cei dragi. În acest an, ANTRIM își propune să inspire oamenii să se conecteze cu tradițiile și cultura lor, să-și ia timp să petreacă împreună cu familiile lor și să își creeze amintiri de valoroase atunci când aceștia se întorc acasă, în satele și la părinții care-i așteaptă.” 

Elena StepanovDirectorul Executiv ANTRIM

Scopul campaniei este să promoveze Moldova ca destinație turistică și să atragă atenția asupra patrimoniului cultural și tradițiilor locale prin obiceiurile principale incluse în campanie: coacerea cozonacului, vopsirea ouălor, spălatul pe față cu ouă roșii, sfințirea bucatelor la biserică și masa de sărbătoare petrecută cu cei apropiați, obiceiuri cu semnificație importantă pentru fiecare din noi.

“În aceste vremuri tulburi, este important să nu uităm valorile noastre tradiționale și să ne aducem aminte că familia este baza societății noastre. De aceea, vă îndemn să petreceți sărbătorile pascale alături de cei dragi, pentru a păstra și consolida aceste valori și pentru a întări legăturile dintre noi. Alături de ai tăi este mai mult decât un generic, este un îndemn la solidaritate și iubire pentru cei dragi.”

Sergiu ProdanMinistrul Culturii RM

Sărbătorile Pascale au o importanță deosebită în Moldova, mai ales în zonele rurale, unde gazdele pensiunilor turistice întâmpină oaspeții cu bucate tradiționale. De mai mult de 10 ani, USAID Moldova sprijină afacerile din domeniul rural. 

“Prin intermediul campaniei de Paști – Alături de ai tăi, ne dorim să încurajăm oamenii să petreacă timpul în familie și să consolideze relațiile cu cei dragi, dar și să aloce timp pentru a explora Moldova. Suntem convinși că prin această campanie putem ajuta la promovarea valorilor de solidaritate și coeziune socială, astfel încât sărbătorile pascale să fie mai mult decât o simplă sărbătoare religioasă, ci și o oportunitate de a ne reîntâlni cu cei dragi și de a reveni la tradiții”

Benjamin Toricdirectorul proiectului USAID Competitivitate și Reziliență Rurală  în Moldova

Odată cu demararea campaniei de Paști, Poliția de Frontieră lansează platforma online E- Permis care vine să ajute localnicii, diaspora și oaspeții străini să obțină online permise pentru acces în zona de frontieră, la fel și acces pentru mijloace plutitoare în zona de frontieră, permise temporare etc.

„Sărbătorile Pascale sunt cele cu ocazia cărora diaspora revine acasă, iar noi ne propunem să simplificăm procedurile de obținere a unor permise, pentru a savura din plin călătoria și vacanța. Platforma nou lansată are ca scop alinierea procedurilor noastre de activitate la bunele practici ale UE, care sunt bazate pe tehnologii moderne, pe simplificarea procedurilor de obținere a permiselor de aflare în zona de frontieră și pe interoperabilitatea diferitor sisteme informaționale. Aceste lucruri asigură un acces mai ușor la informație pentru cetățenii care doresc să viziteze destinațiile turistice aflate în nemijlocită apropiere de frontieră.”

Rosian VasiloiȘeful Poliției de Frontieră

Campania de Paști ”Alături de ai Tăi” poate fi urmărită pe facebook & instagram Moldova Travel.