Participarea ANTRIM în cadrul Tourism & Travel Expo 2023

În perioada 6-9 aprilie, ANTRIM a participat  la Tourism&Travel Expo (TTE) 2023 din Chișinău, eveniment care s-a concentrat pe prezentarea industriei și a companiilor prestatoare de servicii turistice din Moldova.

Târgul a prezentat produsele și ofertele turistice ale Moldovei, cu accent pe turismul rural, pensiuni, crame, ghiduri turistice, destinații locale și meșteșugari. Destinațiile de turism extern, precum Bulgaria, România și Georgia, au promovat ofertele lor către turiștii moldoveni.

ANTRIM a fost reprezentat de 12 membri și parteneri printre care: – SUP Moldova, Wake Park, Camping “Pe toloacă”, hill.and.valley.farm, Combinatul de Vinuri CRICOVA S.A. , Mileștii Mici, Leuntea-Vin, Pensiunea Curtea de Piatra, Casa Olarului “Vasilii Gonciari”, Complexul de Meşteşuguri “Artă Rustică”,  Universitatea de Stat din Moldova și Centrul Național de Informare pentru Turiști. În cadrul standului, membrii ANTRIM și-au prezentat oferta turistică și noile activități disponibile la destinația pe care o reprezintă.

La fel, pe parcursul zilelor de expoziție ANTRIM a pregatit mai multe workshop-uri dedicate profesioniștilor din dimensiunile turismului receptor și intern și tinerilor specialiști:

🔸6 aprilie, 14:00 – Programul BRIDGE: Crearea și dinamizarea parteneriatelor de afaceri în turism;
🔸6 aprilie, 15.00 – Drumul vinului Moldovei. Trei ani de succes: Ce urmează? Moderator: Emanuela Panke (eveniment în limba engleză);
🔸7 aprilie, 11.00 WORKSHOP: Dezvăluirea ideilor pentru noi experiențe și produse în turismul de aventură;
🔸7 aprilie, 11:15-12:00 – Ministerul Culturii – Lansarea Platformei de sustenabilitate în turism;
🔸 7 aprilie, 12:00-13:00 – Workshop: Dezvoltare rurală integrată prin turism;
🔸7 aprilie, 13.00 – Moldova Next Tourism Generation Academy: Parteneriate pentru dezvoltarea și educarea tinerilor;
🔸7 aprilie, 14.00 – Moldova Next Tourism Generation Academy: Târgul de Talente în Turism. Târgul va prezenta, de asemenea, clusterul de educație și tineret, reprezentat de catre Universitatea de Stat din Moldova și specialiști tineri participanți.

Standul ANTRIM a fost vizitat de Sergiu PRODAN, Ministrul Culturii din Republica Moldova și Constantin – Daniel CADARIU, Ministrul Antreprenoriatului și Turismului din România, alături de reprezentanții Proiectului de Competitivitate și Reziliență Rurală PCRR, finanțat de USAID Moldova.

Tourism & Travel Expo este un eveniment care oferă oportunități de afaceri și networking, precum și o gamă largă de activități, inclusiv prezentări de produse și servicii, seminarii și workshop-uri, demonstrații de produse și multe altele, eveniment esențial pentru toți cei care doresc să își dezvolte afacerile în industria turismului și să exploreze cele mai recente tendințe și inovații.

În cadrul expoziției a avut loc evenimentul de prezentare a programului BRIDGE: Crearea și dinamizarea parteneriatelor de afaceri în turism. Scopul acestuia este de a contribui la creșterea competitivității companiilor din industria vitivinicolă și cea turistică, atât pe piața locală, cât și pe cea internațională prin dezvoltarea și îmbunătățirea competențelor și crearea de oportunități de export în industria vinului și a turismului.

Evenimentul a început cu prezentarea programului, urmat de poveștile de succes și evenimentele realizate din industria turismului de către reprezentanții. Participanții au avut ocazia să afle mai multe despre modelele pentru întâlniri de succes și colaborare în domeniul diplomației economice, prezentate de către Agenția de Investiții, dar și să cunoască mai bine industria turistică și cea a vinului din Republica Moldova.

În a doua zi de expoziție Tourism & Travel Expo 2023 s-a prezentat platforma Next Tourism Generation Academy, cu genericul “Creștem noua generație în turism”, eveniment care a adunat specialiști din industria turismului și ospitalității, dar și tineri interesați de o carieră în acest domeniu.

Scopul evenimentului a fost de a prezenta platforma Next Tourism Generation Academy și modulele acesteia (programele de voluntariat, programele de instruire pentru ghizii de turism din muzee, programe de instruire pentru reprezentații centrelor de informare pentru turiști).

Obiectivele Academiei fiind:

  • Creșterea încrederii noii generații de a activa în turismul receptor și sporirea dorinței tinerii generații de a rămâne în Republica Moldova;
  • Dezvoltarea de noi competențe pentru specialiștii din industria turismului;
  • Inițierea procesului de recrutare a tinerilor specialiști pentru internship și, ulterior, pentru angajare in cadrul companiilor membri ANTRIM.
Pe 7 aprilie, în cadrul Tourism & Travel Expo 2023, a avut loc evenimentul Tourism Talent Fair: Oportunități de carieră în turismul intern. Acest eveniment care a avut ca scop conectarea tinerilor cu potențialii angajatori din domeniu prin identificarea cerințelor disponibile pe piață.
 
Participanții la eveniment au avut ocazia de a interacționa direct aceștia și de a afla mai multe despre cultura organizațională internă, avantajele angajării și cerințele pentru diferitele poziții disponibile.
Printre companii au fost reprezentați de la companiile: Combinatul de Vinuri “CRICOVA” S.A., Purcari Wine Bar, Regency Hotel ****, Tatrabis, SUPmoldova ș.a.

Tourism Travel Expo 2023 este organizat de Moldexpo și Ministerul Culturii, în parteneriat cu Agenția de Investiții și Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului cu suportul startegic al USAID Moldova (Proiectul de Competitivitate si Reziliență Rurală Dezvoltăm Moldova Rurală) și ANTRIM.