Trei seri de concerte într-un festival - DescOPERĂ ediția aniversară a celui mai important eveniment de muzică clasică în aer liber

Artiști cu renume și orchestre consacrate, în inima Orheiului Vechi. Cum au fost cele trei zile ale Festivalului „DescOperă”

Trei seri de emoții, de voci puternice, de note melodice care au răsunat în amfiteatrul stâncos de la Orheiul Vechi și în sufletul fiecărui spectator. Cea de-a cincea ediție a Festivalului de Muzică Clasică „DescOperă”, unicul în aer liber din Europa de Est, a încântat peste trei mii de vizitatori cu cei mai consacrați artiști și cele mai fabuloase opere muzicale.

Prima seară a fost luminată de forța expresivă a Orchestrei Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, sub bagheta dirijorilor Daniel Jinga, director al Operei Române din București și Andry Yurkevych, prim dirijor TNOB „Maria Bieșu”. Soliști recunoscuți pe scenele mondiale, ca sopranele Valentina Nafornița, Natalia Tanasiiciuc, baritonul Andrei Jelihovschi și tenorul Florin Guzgă, au amintit inclusiv despre rădăcinele frumoase ale poporului nostru, înșirând versuri ale poeților basarabeni pe muzica compozitorului Eugen Doga. 

Cu emoțiile revenirii festivalului, după doi ani de pandemie, la eveniment au fost prezenți prim-ministra Natalia Gavrilița, ministrul Culturii, Sergiu Prodan, și alți reprezentanți ai cabinetului de miniștri, ambasadori, dar și reprezentanți ai partenerilor strategici și donatori, prieteni fideli ai DescOperă.

Mi-am încheiat această zi atât de încărcată emoțional pe acorduri de muzică, printre stâncile de la Butuceni. Le mulțumesc tuturor celor care au inițiat acest festival, devenit simbol al începutului de vară în Moldova și un element indispensabil al circuitului nostru cultural și turistic.

Maia SanduPreședinta Republicii Moldova

Avem o bogăție inestimată, oamenii noștri talentați, patrimoniul nostru, în mare parte imaterial, dar de o valoare greu de supraestimat. Vom depune tot efortul ca acest festival să se ia de piept cu Festivalul de pe Arena din Verona și să organizăm, în acest peisaj mirific, multe concerte bune, multașteptate, cu lume de pe lume adunată.

Sergiu ProdanMinistrul Culturii a Republicii Moldova

În decorul natural de la Butuceni, în cea de-a doua zi, publicul „DescOperă” a fost vrăjit de o prezență puternică și, în același timp, senzuală, a mezzo-sopranei din Serbia – Ljubica Vraneš. Alături de baritonul Dragoljub Bajic și într-o prietenie muzicală cu Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, Concertino Accordion Band, Capela Corală Academică „Doina” și Corul de Copii al Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, în scenă a fost adusă în lumină celebra operă „Carmen” – de Georges Bizet.

Ultima zi de festival a însemnat voci pline de caracter și un „tango” al muzicii polifonice cu cea în stil latino sinfonic. Pe plaiul nostru mioritic, Ansamblul vocal „Batumi” a transmis dragostea din inima Georgiei, iar Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale sub bagheta prim-dirijorului Mihail Agafiţa a continuat seara într-un rimt latin.

 

„DescOperă” a fost și despre revenirea la origini. Oamenii au putut afla mai multe despre istoria celui mai important sit cultural din Republica Moldova, despre orașul medieval care a lăsat țării urme frumoase făcând drumeții, dar și să descopere anumite locații de pe Răut, pornind într-o plimbare cu kayakul.

Totul a fost posibil datorită spectatorilor, veșnic îndrăgostiți de muzica clasică, datorită partenerilor și sponsorilor fideli, care sprijină agenda culturală „Pomul Vieții”, dar și a partenerilor media care au dat voce celor petrecute. Și în acest an a fost prezent dirijorul austriac Friedrich Pfeiffer, care alături de antreprenorului Anatol Botnaru sunt inițiatorii acestui deosebit festival.

Au oferit culoare serii vocile deosebite ale soliștilor: Cristina Scarlat, Geta Burlacu, Ksenya Nikora; notele de acordeon ale lui Eugen Negruța; sunetele de trompetă ale lui Petru Haruța și măiestria Show-ului Balet Repede. Rusanda Panfili, cea care a revenit cu drag de țară a pus în scenă senzuale note de vioară.

Ediția aniversară a festivalului a fost despre muzică bună și despre oameni frumoși. Au dăruit dragoste, prin lucrările sale, opt meșteri populari. Publicul meloman a putut achiziționa instrumente muzicale, costume tradiționale ale țării, precum și alte lucrări artizanale.

Evenimentul a fost organizat sub egida Ministerului Culturii al Republicii Moldova în parteneriat cu Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern din Moldova (ANTRIM), cu suportul financiar al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernul Suediei.